Caută în acest site

Decizia nr.2 din 30.01.2014 Imprimare E-mail
30 iunie 2015

Decizia nr.2 din 30.01.2014

 

DECANUL BAROULUI BUZĂU – AV. TUDORANCEA MIHAILADRIAN, având în vedere:

- plângerea formulată de dl. Gao Yiqiang, domiciliat în comuna Pîrscov, nr. 256, jud. Buzău şi înregistrată la nr. 118 din 27.01.2014, formulată împotriva d-lui av. Ilie Constantin, prin care renunţă la serviciile pe care av. Ilie Constantin le-a prestat pentru petent şi să-i restituie o parte din onorariul achitat, respectiv suma de 2500 euro.

- punctul de vedere exprimat de dl. av. Ilie Constantin , înregistrat sub nr. 120 din 27.01.2014, din care reiese că a încheiat cu petentul contractul de asistenţă juridică nr. 122741/27.08.2013 . Petentul a achitat onorariul de avocat în sumă de 11.913,30 lei , pe baza chitanţelor nr. 45/27.08.2013 şi nr. 50/26.09.2013. Având în vedere că , în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin.2 din Statutul profesiei de avocat, faptul denunţării unilaterale a contractului de asistenţă juridică de către client (petentul) nu atrage în niciun caz obligarea sa , în calitate de avocat, la restituirea onorariului de avocat, ci dimpotrivă, clientul este obligat să achite onorariu pentru serviciile prestate de avocat , precum şi cheltuielile pe care avocatul le-a făcut efectuat în interesul clientului. Menţionează că pentru activităţile profesionale pe care le-a realizat (asistenţă la audieri, consultări de dosare, propunerea de expetize, documentarea şi pregătirea apărării) onorariul încasat se justifică pe deplin şi consideră că cererea petentului de restituire a onorariului de avocat este neîntemeiată.

Faţă de cele arătate mai sus

 

CONSTAT

 

Plângerea petentului este neîntemeiată din următoarele considerente :

- rezilierea contractului se face la iniţiativa clientului, fără ca acesta să ofere explicaţii serioase şi veridice pentru decizia adoptată ;

- mai mult, în situaţia în care rezilierea contractului se face prin exprimarea voinţei unilaterale a clientului, nu există obligaţia restituirii onorariului achitat, clientul putând fi obligat să achite întreg onorariul datorat, inclusiv cheltuielile efectuate de avocat până la data rezilierii contractului de asistenţă juridică, conform art. 147 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat

 

 

Pe cale de consecinţă, în baza art. 74 alin. 2 şi art. 76 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat

 

DECID :

 

Art. 1 Se respinge plângerea formulată de dl. Gao Yiqiang, domiciliat în comuna Pîrscov, nr. 256, jud. Buzău şi înregistrată sub nr. 118 din 27.01.2014, împotriva d-lui av. Ilie Constantin, ca fiind neîntemeiată.

Cu drept de contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare , la Consiliul Baroului Buzău, cu sediul în Buzău, B-dul Unirii, bl. 13 F-G, parter, jud. Buzău.

 

Art. 2 Serviciul secretariat va comunica prezenta decizie petentului şi d-lui av. Ilie Constantin.

 

D E C A N,

Av. Tudorancea Mihail - Adrian

 
© 2017 Baroul Buzau
Webdesign: George Acu