Caută în acest site

Prima pagină arrow Noutăți arrow REGULAMENT desf. alegeri cal. membru al Consiliului de Administrație al Filialei Buzău a Casei...
REGULAMENT desf. alegeri cal. membru al Consiliului de Administrație al Filialei Buzău a Casei... Imprimare E-mail
23 februarie 2016

REGULAMENTUL
pentru desfăşurarea alegerilor pentru calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Filialei Buzău a Casei de Asigurări a Avocaţilor



Art. 1
Adunarea Generală a Filialei C.A.A. Buzău va avea loc la data de 26.02.2016, orele 14.00 în Sala de conferinţe a Hotelului Pietroasa Buzău, aşa cum a fost stabilit în şedinţa Consiliului Baroului Buzău din 27.01.2016.
Adunarea Generala a Filialei C.A.A. lucrează legal în prezenta majorităţii membrilor săi, conform legii nr. 51/1995, Statutului profesiei de avocat si Statutului C.A.A.

Art. 2
(1) Consiliul de administraţie al filialei va fi format din 3 membri şi este ales de adunarea generală şi validat de Consiliul de Administraţie al C.A.A., pentru o perioadă de patru ani.
(2) Consiliul va coordona activitatea Filialei C.A.A. în vederea aplicării unitare a Legii nr. 51/1995, va îndeplini atribuţiile stabilite prin Lege, Statutul profesiei de avocat, Statutul C.A.A. şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al CAA şi va pune în aplicare hotărârile Consiliului de administraţie al CAA, Congresului avocaţilor, Consiliului U.N.B.R şi ale Consiliului Baroului.
(3) Consiliul de administraţie al filialei, în prima şedinţă după validarea acestuia, alege un preşedinte din rândurile membrilor săi.

Art. 3
(1) Pot face parte din Consiliul de Administraţie al Filialei C.A.A. avocaţii cu o vechime neîntreruptă în profesie de minimum opt ani în calitate de avocaţi definitivi.
(2) Nu pot fi aleşi în Consiliul de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău avocaţii care nu au achitate la zi taxele şi contribuţiile către fondurile sistemului de pensii şi asigurări sociale al avocaţilor ori care au fost suspendaţi din profesie pentru neplata acestora.
(3) Din Consiliul de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău nu poate face parte niciun membru din Consiliul Baroului.

Art. 4
(1) Candidaturile se depun la secretariatul Filialei C.A.A. Buzău începând cu data de 15.02.2016 până la data de 24.02.2016, orele 14:00.
 (2) Verificarea candidaturilor se va realiza de Consiliul Baroului in sedinţa din data de 24.02.2016, orele 14:30, iar după la orele 15,00 se va afişa lista provizorie a candidaţilor confirmată de către Consiliul Baroului Buzău. Afişarea se va face la sediul Baroului Buzău şi pagina de facebook a Baroului .

Art. 5
(1) Sub sancţiunea decăderii din termen, orice avocat membru al Baroului Buzău va putea formula contestaţie faţă de candidaturile depuse, cel târziu pana la data 25.02.2016 orele 14:00. 
(2) Contestaţia va trebui înregistrată la secretariatul Filialei C.A.A. Buzău în termenul de la alin.1, sub sancţiunea neluării în considerare. 
(3) Contestaţiile vor putea privi doar aspectele referitoare la îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor prevăzute de Statutul C.A.A. şi de prevederile prezentului Regulament . 
(4) Consiliul Baroului Buzău va soluţiona contestaţiile depuse in şedinţa din data de 25.06.2016 orele 14:30, urmând ca după orele 15:00 sa se afişeze lista definitivă a candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău, în aceleaşi condiţii ca la art. 4 alin. (2) din prezentul Regulament.

Art. 6
(1) Şedinţa va fi convocată de Consiliul Baroului Buzău prin afişare la sediul baroului, la sediul serviciilor de asistenţă juridică din judet, prin convocator şi prin publicarea anunţului în ziarul „Opinia”, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.
(2) Adunarea generala electiva va fi condusă de un prezidiu format din 6 membri, din care nu poate face parte niciun candidat. 
(2) Preşedinte al prezidiului va fi decanul Baroului Buzău. 
(3) Ceilalţi 5 membri ai prezidiului vor fi aleşi la propunerea Adunării Generale prin vot deschis. 
(4) Prezidiul alege dintre membrii săi un secretar, care va încheia procesul - verbal al şedinţei.
(5) Comisia de numărare si validare a voturilor este formată din 3 membrii aleşi de Adunarea Generală, din care unul va avea calitatea de preşedinte, iar din aceasta comisie nu pot face parte candidaţii pentru funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău, precum nici soţii, rudele sau afinii până la gradul al IV- lea inclusiv ai respectivilor candidaţi.

Art. 7
(1) La şedinţa Adunării Generale a Filialei C.A.A. Buzău participă avocaţii înscrişi în Tabloul Baroului Buzău cu drept de exercitare a profesiei, inclusiv avocaţii pensionaţi care îşi continuă activitatea. Nu pot participa la adunarea generala avocaţii suspendaţi.
(2) Tabelul avocaţilor cu drept de participare la Adunarea generală este întocmit şi adoptat definitiv de consiliul baroului in şedinţa din data de 24.02.2016, orele 14:00, pe baza raportului întocmit de secretariatul baroului.
(3) În vederea participării la Adunarea generala se va completa tabelul de prezenţă la începutul şedinţei pentru stabilirea cvorumului.
(4) Şedinţa este statutar constituită dacă sunt prezenţi jumătate plus unul din numărul avocaţilor cu drept de participare. În caz contrar se va organiza o altă adunare generală electiva pe data 11.03.2016, orele 14,30, conform Convocatorului Adunării Generale publicat de către Consiliul Baroului Buzău
(5) Buletinele de vot vor fi tehnoredactate de secretariatul filialei, iar pe buletinele de vot numele candidaţilor vor fi înscrise si numerotate, unul sub altul, in ordine alfabetica
 (6) Tabelul cu avocaţii cu drept de participare la Adunarea Generală, împreună cu buletinele de vot corespunzătoare la care se adaugă un plus de 10 (zece) bucăţi de rezervă, se vor înmâna preşedintelui prezidiului , la ora 15,00 în sala de şedinţă.
(7) Preşedintele prezidiului verifică buletinele şi îşi aplică semnătura pe ştampila de siguranţă aflată pe verso în colţul din dreapta sus, iar in cadrul Adunării generale va repartiza personal fiecărui alegator cate un buletin de vot, pe baza de semnătura aplicată pe tabelul avocaţilor cu drept de participare. 
(8) Votul este secret, iar dreptul la vot se exprimă personal, nefiind acceptată procura.
(8) Pentru a fi ales in funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău, prezenta personala a candidatului la Adunarea Generala electiva este obligatorie.

Art. 8
Candidaţii care vor obţine mandate neeligibile funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău, vor deveni supleanţi în ordinea numărului de voturi obţinute.

Art. 9
(1) Tehnica votării constă în încercuirea numărului curent al candidatului pentru care s-a optat la funcţia de membru al Consiliului de administraţie al Filialei C.A.A. Buzău. 
(2) Buletinele de vot care vor avea mai mult de 3 candidaţi eligibili vor fi anulate. 
(3) Este nul şi buletinul de vot care nu are încercuit nici un număr curent, precum si buletinul de vot cuprinzând adăugiri sau orice alte menţiuni
(4) Pentru funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău este valabil şi buletinul în care s-a încercuit cel puţin numărul curent al unui candidat.
(5) Dacă în procesul votării vor fi greşeli, buletinul poate fi înlocuit prin predarea preşedintelui prezidiului, care îl va anula şi îi va înmâna avocatului unul din buletinele de rezervă sub semnătură şi cu menţiunea corespunzătoare în procesul verbal al şedinţei.

Art. 10
(1) Buletinele de vot vor fi introduse în urne sigilate, în prezenţa comisiei de numărare a voturilor, pliate cu ştampila la vedere. 
(2) După finalizarea votării, comisia de numărare si validare a voturilor va anula buletinele de vot ramase nedistribuite, făcând menţiune in acest sens in procesul-verbal si anunţând Adunarea Generala asupra numărului buletinelor de vot anulate.
(2) După încheierea votării, comisia de numărare a voturilor va desigila urna cu buletinele, pe care le va număra la vedere, după care va completa şi semna procesul verbal şi va anunţa rezultatul votului .
(3) Sunt declaraţi aleşi ca membri ai Consiliului de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău, primii 3 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi. 
(4) Comisia de numărare a voturilor va lucra la vedere în sala de şedinţă, numai cu pix roşu, fiindu-le interzis să aibă asupra lor pix sau stilou de culoare neagră sau albastră. 
(5) În caz de balotaj la alegerea membrilor Consiliului de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău, se va relua votul doar pentru candidaţii aflaţi în situaţia de balotaj, cu avocaţii prezenţi in sală la acel moment.

Art. 11
(1) Preşedintele prezidiului, după votare şi numărarea voturilor, va anunţa rezultatul alegerilor.
(2) După finalizarea numărării buletinelor de vot, preşedintele comisiei întocmeşte un proces-verbal cuprinzând rezultatul votului pentru alegerea membrilor Consiliului de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău, semnat de preşedintele si membrii comisiei de numărare si validare a voturilor.
(3) În baza procesului verbal va fi emisă Hotărârea Adunării Generale Elective a CAA Filiala Buzău, care va cuprinde rezultatul alegerilor, semnată de preşedintele Comisiei de numărare şi validare a votului.
 (4) Hotărârea Adunării Generale Elective va fi publicată prin afişare la sediul Baroului si prin postare pe site-ul acestuia.

Art. 12
Toate buletinele de vot, procesul - verbal de numărare si validare a voturilor, tabelul cu avocaţii cu drept de participare la Adunarea generală electiva a Filialei C.A.A. Buzău şi procesul - verbal al şedinţei se vor preda la secretariatul Filialei C.A.A. Buzău, putând fi consultate de oricare avocat .

Art. 13
Prezentul regulament a fost adoptat de Consiliul de Administraţie al Filialei C.A.A. Buzău în şedinţa din data de 12.02.2016 şi va fi afişat la sediul Baroului Buzău si pe site-ul baroului cu cel puţin 10 de zile înainte de data alegerilor.


CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL FILIALEI C.A.A. BUZĂU
 
© 2017 Baroul Buzau
Webdesign: George Acu