Caută în acest site

Prima pagină
Adresă către colegi 21 sep 2011 Imprimare E-mail
22 septembrie 2011

STIMAŢI COLEGI,

 

          Am supus atenţiei dvs. materialul anexat adresei nr. 1695/2011 a U.N.B.R. şi constat, cu părere de rău, că nu am primit nici o propunere sau sugestie pe marginea acestui, cu precizarea că acest material a fost postat şi pe site-ul Baroului Buzău.

          Vă reamintesc că este necesar ajutorul dvs. în dezbaterea unor probleme care privesc activitatea noastră şi că aştept în continuare orice propuneri constructive.

          Anexez prezentei răspunsul pe care l-am înaintat către U.N.B.R. şi vă rog să reanalizaţi pericolele care se pot naşte din lipsa noastră de colaborare şi coeziune.

          Trebuie să ieşim din starea de comoditate sau indiferenţă şi să ne afirmăm pentru respectarea sau, eventual, cîştigarea unor drepturi care ni se cuvin. Dacă veţi considera că este mai utilă înfiinţarea unei "cutii anonime", în care dvs. să depuneţi sugestiile, propunerile şi solicitările pe care le aveţi într-un mod "anonim", v-aş ruga să comunicaţi acest lucru, iar dorinţa dvs. va fi îndeplinită, deşi consider că un avocat trebuie să îşi asume responsabilitatea faptelor sale.

         

          Vă reamintesc că v-am solicitat să comunicaţi la secretariatul Baroului adresele dvs. de e-mail, dar vă reamintesc şi faptul că expiră, pe data de 30.09.2011, termenul pentru înscrierea (pe baza unei cereri al cărui model îl anexez încă o dată), în Registrul de Asistenţă Judiciară al Baroului Buzău.

         

          Vă rog să sprijiniţi Consiliul Baroului Buzău în activitatea sa, activitate care trebuie să se raporteze, în primul rînd, la realizarea unei mai intense colaborări între noi.

          În mod deosebit, vă rog să sesizaţi şi cazurile de avocatură clandestină cu date concrete, în scris.

          Pentru toate acestea, vă rog să îmi comunicaţi şi părerea dvs. cu privire la modul în care se asigură informarea referitoare la activitatea Consiliului Baroului Buzău, dar şi dacă modul în care această activitate corespunde cerinţelor dvs.

 

21.09.2011 

Decan,

Avocat Tudorancea Mihail-Adrian

 
© 2012 Baroul Buzau
Webdesign: George Acu